ANPRO

ANPRO
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română ,,Ioana Em. Petrescu"

28 mar. 2010

Poveşti de Dragobete

Dragoste nepermisă, de Matei Nicolae, cls a VII-a B, Liceul Greco-Catolic ,,Timotei Cipariu”, Bucureşti

Se spune că, undeva, printr-un ghiozdan, exista un neînsemnat Calculator de buzunar, folosit pentru copiatul la matematică. Toate creioanele, gumele, chiar şi toate ascuţitorile erau conduse de el…
Într-o sumbră şi nefericită zi, proprietarul Calculatorului a fost prins folosindu-l la test. Aşa că proful de mate i l-a confiscat pentru o perioadă de timp, fiind încuiat în dulapul cu lacăt de la catedră.
La început, a fost foarte speriat, deoarece nu mai plecase din ghiozdan de mult timp. Însă, spre surprinderea lui, a întalnit pe cineva de–a dreptul special:
- Hei… e cineva pe aici? Ce întuneric…
Deodată, se aprinse o lumină puternică.
- Salut! Cine eşti, ne cunoaştem?
- Păi… nu cred! Eu sunt Calculator, un calculator de buzunar! Tu?
- O, mă mir că nu ai auzit de mine! Eu sunt Luminiţă. Sunt lumina de la brelocul cheilor lui şefu’, adică domnului profesor. Din moment ce nu ai mai fost pe aici o să-ţi fac prezenţa.
Şi aşa, Luminiţă i-a făcut lui Calculator cunoştinţă cu toate obiectele din sertar, dar…
- Ei bine, noul meu prieten, trebuie să mai cunoşti şi pe altcineva!
- Mi-ar face plăcere!
- Să începem: ele sunt Aşchiuţele, Blană şi cei doi fraţi, Rulment şi Holzşurub. Sunt aici, cu noi, de aproximativ un an şi… bla... bla… bla…
Ei bine, Calculator a pierdut contactul cu lumina de când s-a uitat fix în ochii lui Holzşurub. Era o fată foarte frumoasă şi cred că şi ea îl cam plăcea.
Cei doi, Calculator şi Holzşurub, au fost foarte timizi unul cu altul pe durata şederii calculatorului. În ziua plecării lui, le-a fost foarte greu să se despartă, dar şi-au promis că se vor revedea.
Din acea zi, Calculator o tot striga pe iubirea lui, dar nu se puteau auzi din cauza distanţei. Câteodată, se mai furişau gumele pentru a transmite mesaje de dragoste. Ghinionul celor doi era că posesorul lui Calculator s-a hotărât să nu mai copieze la teste, aşa că erau slabe şanse să se revadă. Ce trist…Asemenea lui Romeo şi a Julietei, calculatorul a rămas fără baterie, de dor, iar holzşurubul a ruginit, tot de dor…
Probabil că s-au întâlnit pe lumea obiectelor nefolositoare, sau, cum i se mai zice, „coşul de gunoi”… Şi încă se iubesc.

Poveşti de Dragobete

Farmecul dragostei, de Nica Raluca, cls a VII-a B, Liceul Greco-Catolic ,,Timotei Cipariu”, Bucureşti

După cum ştiţi, fiecare, la rândul lui, se îndrăgosteşte. De exemplu, imaginaţi-vă o dragoste adevărată dintre o gaură din perdea şi o Dacie din faţa blocului.
În ziua de Dragobete, mă aşez în pat, pentru a mă gândi ce voi face în această zi specială. Deodată, perdeaua se mişcă şi, afară, se aud nişte şoapte. Mă ridic şi mă uit pe fereastră. Observ că o maşină, de culoare roşie, precum culoarea dagostei, încearcă să vorbească cu cineva de lângă mine. Imediat, îmi dau seama că este chiar gaura din perdeaua mea, cu fire fine de mătase. Deschid geamul şi ascult ceea ce ei îşi vorbesc:
- Ce mi-aş dori să fii lângă mine şi să putem vorbi mai de-aproape, spune Dacia.
- Of, din păcate, nimeni nu îşi dă seama că noi ne iubim de o lună, dar niciodată nu ne-am îmbrăţişa.
Maşina începe să scoată diferite zgomote, iar benzina îi curge ca lacrimile unui îndrăgostit.
- Eşti cea mai importantă din viaţa mea şi te-aş ruga să fii cu mine pentru tot restul existenţei, claxonează maşina.
- Dragul meu, nu mi-am închipuit că poţi fi aşa romantic şi crede-mă că m-am îndrăgostit şi mai tare de tine. Cred că suntem făcuţi unul pentru celălalt şi accept propunerea ta.
- M-ai făcut să mă simt foarte încântată! Te rog, încearcă să ajungi la mine.
Auzind aceste cuvinte, desfac perdeaua de la geam şi îi dau drumul, pentru ca adierea vântului să înfăşoare Dacia.
Văzându-se împreună, cei doi îndrăgostiţi se privesc neîncetat, iar firele de mătase se împrăştie peste maşină, precum o îmbrăţişare.
- Cât de mult mă bucur să te am lângă mine! Întotdeauna mi-am dorit asta, exclamă Dacia.
- Nu am crezut niciodată că pot iubi şi eu! Îţi mulţumim, mi se adresează cei doi, pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi!
- Vă urez iubire veşnică şi sper să ne mai întâlnim!
Şi aşa, dragostea poate să unească nu numai fiinţe, ci şi tot ce există pe Pământ. În final, maşina şi gaura din perdea rămân împreună pentru totdeauna, iar eu, fericită, merg în pat, gândindu-mă ce mi se va întâmpla şi mie de Dragobete.