ANPRO

ANPRO
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română ,,Ioana Em. Petrescu"

8 nov. 2008

Campania electorală a moşilor


Gerarul nostru...


Gerar(e)...


Trei fete cucuiete...


Lucrând de zor


Ce ziceţi de Moş Crăciu(net)?


Gata pentru scris


Lectură tăcută şi plăcută


Lectura de 5 minute de la ora 5


,,Dilematica" Mădălina de la ,,Dilema veche"


Ce am citit la început de Brumar

În vechime, oamenii socoteau că luna este intervalul de timp dintre două perioade cu lună nouă. Oamenii pândeau apariţia secerei lunii nu numai ca să ţină socoteala timpului, ci şi pentru că acesta era socotit un moment bun. Puteai să ceri ceva şi ţi se împlinea, dacă spuneai: „Lună, lună nouă,/ taie pâinea-n două:/ ţie jumătate,/ mie sănătate!" (...)
Lunile sunt foarte diferite între ele. Se spune că erau odată un moş şi o babă, care nu puteau avea copii. Un bătrân s-a milostivit şi le-a dat o buruiană de leac, iar baba a născut doisprezece băieţi: Ianuarie, zis Gerar, Februarie, Martie, Aprilie, zis Prier, Mai, Iunie sau Cireşar, Iulie, August, Septembrie, Octombrie, Noiembrie şi Decembrie.
Fraţii se deosebesc între ei, unii sunt mai mari, alţii mai mici, unii mai slabi, alţii mai puternici. Februarie sau Făurar, deşi mai mic, este foarte aprig. Martie este iute, dar fără putere. El este cel mai răutăcios, îi place să necăjească oamenii şi animalele, să aducă boli. Pentru a-i veni de hac Babei-Dochia, care l-a jignit, împrumută în fiecare an câteva zile geroase de la Februarie, dar nu le mai dă înapoi. Februarie se supără şi cei doi se iau la bătaie. De aceea sunt atât de urâte primele zile din martie. Martie se mai ia la harţă si cu Prier, ba chiar şi cu Mai cel blând, făcând oamenii să sufere, căci nimic nu e mai rău ca atunci când vremea nu este cum trebuie şi primăvara ninge, iarna plouă, vara e frig. (...)
Oamenii nu numeau lunile numai cu numele pe care le ştim din calendar, ci şi cu altele, mult mai frumoase. Ianuarie era Gerar sau Gherar, pentru că acum sunt gerurile cele mai mari, cum este Gerul Bobotezei, sau Cărindar, Călindar, căci acum încercau ţăranii să afle, prin diverse metode, cum va fi vremea de-a lungul anului. Era o vreme când meşterii fierari (făurari) aveau multă treabă cu reparaţiile uneltelor agricole, fapt pentru care luna februarie a fost denumită şi Faur sau Făurar; martie este Mărţişor, dar şi Germinariu, căci acum încolţesc seminţele şi înverzeşte totul.
Aprilie este Prier, timp blând, prielnic muncilor agricole, dar şi Traistă-n Băţ, dacă vremea este nepotrivită, prea friguroasă sau secetoasă. Luna mai este Florar sau Frunzar, iunie este Cireşar sau Cireşel, timpul cireşelor, iulie este numită şi Cuptor, din cauza arşiţei, august este Gustar, Măselar, Secerar, adică luna strângerii recoltelor. Septembrie se mai numeşte Răpciune, care vine cu răcirea vremii. O zicală din popor spune: „În luna răpciunii / cad copiii pe tăciuni", adică se adună în jurul focului. Octombrie este Brumărel, pentru că vin primele brume. Noiembrie are mai multe nume: Brumar, Brumarul mare, dar şi Vinicer, Vinar, fiind luna când se face vinul. Iar decembrie este Undrea, Indrea sau Andrea, nume de alint ale lui Andrei, sfântul sărbătorit pe 30 noiembrie, când începe iarna, după calendarul popular.

(Lunile anului, în vol. Îngeri, zmei şi joimăriţe, Mitologie populară pe înţelesul copiilor, C. Mihalache, A. Pascu, C. Manolache, C. Voicilă, Ed. Humanitas, 2008)